ETIC.ECOLOGIC.ECHITABIL

Sub îndemnul „Mai bine faci, mai bine găsești” putem genera o schimbare pozitivă prin care, ceea ce oferi comunității să se întoarcă în beneficiul tău și al generațiilor viitoare. 

În fiecare lună, fiecare dintre noi plătește un impozit pe venit către stat. 

Însă tu poți să decizi cum să folosești o parte din acești bani pentru o cauză  cu care rezonezi și poți genera schimbarea pe care ți-o dorești. 

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către acesta cauză până la data de 25 mai.

Fondurile astfel generate pot face diferența pentru organizații precum a noastră care se străduiește să fie independentă de finanțări private de la marile companii. Dacă ne-ai urmărit până acum știi deja că Asociația Mai bine dezvoltă mai multe proiecte care implică acțiuni de campaigning și de conștientizare asupra risipei alimentare, acțiuni de grădinărit urban, de ajutorare a persoanelor refugiate și pentru persoanele fără adăpost, acțiuni care militează pentru respectarea drepturilor naturii și ale omului, de dezvoltare durabilă, de promovare a unui consum responsabil, proiecte care abordează subiecte precum reducerea deșeurilor și prin care încercăm să promovăm un trai durabil și multe altele pe care le poți descoperi atât pe paginile noastre de social media cât și pe paginile celor 2 întreprinderi sociale, CUIB și REDU

Procedura este foarte simplă: completează formularul din link-ul de mai jos, urmează instrucțiunile, semnează-l și trimite-l pe adresa [email protected]

Dacă ești din Iași și ai drum pe la CUIB, atunci îl găsești pe dulapul de la intrare sau îl poți cere de la bar. Durează 1 minut să-l completezi și să-l semnezi, după te rugăm să-l lași colegilor de la bar.

https://redirectioneaza.ro/asociatia-mai-bine

#MaibineÎmpreună #DezvoltareDurabilă #SusțineSchimbareaÎnMaibine #ComunitateRezilientă #MaibineTindeZero #MaibineSolidari #OAltăLumeEstePosibilă #TraiDurabil #Solidaritate #GrădiniComunitare 

* Impozitul pe venit se plătește la stat de către:

  • salariați;
  • persoane care obțin venituri din pensii;
  • persoanele fizice autorizate (PFA) care realizează venituri din activități independente;
  • persoane care obțin diverse venituri prin închirierea sau arendarea unor bunuri cu o formă contractuală înregistrată
  • asociați ai unor entități juridice care încasează lunar venituri de pe urma acestei asocieri
  • persoane care obțin venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură.