ETIC.ECOLOGIC.ECHITABIL

Capcanele din spatele Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) vor fi dezbătute joi, 6 august 2015, de la ora 18.00, la CUIB, împreună cu o parte dintre reprezentanții campaniei STOP TTIP în România, respectiv Mădălina Enache și Lucian Știrb, de la Fundația TERRA Mileniul III .

În cadrul evenimentului vor fi abordate implicațiile TTIP în domenii precum siguranța alimentară, sănătate, și legislație, dar şi alte teme, precum modalitatea în care secretizarea acordurilor internaţionale ne afectează. Transparenţa este un principiu esenţial pentru funcţionarea democraţiei, iar în lipsa acesteia lucrurile pot scăpa de sub control. Iar informaţiilor care au fost obţinute până în prezent, prin intermediul acestui tratat se încearcă o dereglementare care să permită corporațiilor, de pe ambele părți ale Atlanticului, să poată să-și mărească profitul, fără a respecta standardele care protejează drepturile cetățenilor.

Vă invităm așadar să participați la o dezbatere în cadrul căreia vor fi prezentate principalele argumente ale organizațiilor care se opun acestui tratat şi instrumentele prin care noi putem să ne împotrivim semnării şi implementării TTIP.