ETIC.ECOLOGIC.ECHITABIL

Asociația Mai Bine vă invită sâmbătă, 9 mai, de la ora 18.00, pe spațiul verde din spatele Institutului Francez Iași, acolo vom marca Ziua Internațională a Comerțului Echitabil printr-un eveniment inedit - Beat the drums for Fairtrade!

Activitatea va consta într-o adunare convivială de celebrare a diversității, dar și un prilej prin care vom vorbi despre ce înseamnă mișcarea Fair Trade, într-un mod jovial, pentru care avem pregătite câteva surprize. Vom pregăti câteva momente muzicale, la care îi invităm pe toți cei care au acasă instrumente de percuție clasice, inedite sau improvizate, ori alte instrumente muzicale – tilinci, saxofoane, drâmbe sau alte instrumente de suflat, ori poate doar o voce încântătoare, să se alăture unei seri a cărei magie să o conturăm împreună!


Comerţul echitabil (Fair Trade) reprezintă o mişcare socială şi economică ce apără drepturile producătorilor şi doreşte să echilibreze sumele ce le revin acestora din vânzarea produselor, relativ faţă de profiturile realizate de intermediari şi distribuitori. Această mişcare este susţinută de un număr mare de organizaţii din lumea întreagă şi este într-o continuă dezvoltare. Cea mai directă metodă de a sprijini această mişcare este aceea de a achiziţiona produsele certificate Fairtrade, care se găsesc din ce în ce mai des în magazinele şi cafenelele autohtone.

Evenimentul face parte din proiectul „Make Fruit Fair! A Boost for Fair Tropical Fruits in the 2015 European Year for Development and beyond: Mobilizing European citizen to take action for fair tropical fruit supply chains.”, implementat de organizația Oxfam Germania, în parteneriat cu 18 organizații din Europa, America Latină, Caraibe și Africa, cofinanțat de Comisia Europeană.


Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul Uniunii Europene. Desfășurarea acestui eveniment intră în responsabilitatea asociației Mai Bine și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.

Persoană de contact:

Alexandru Bodnar

Manager proiect

Asociația Mai Bine

Alexandru.bodnar@maibine.eu

+4 0751 274 286

70712 Views